Repetabil senin
poezie în amintirea bunicilor

Şi pe pământ revine împăcarea,

Iertările se dau din doi în doi,

Ne pregătim să regăsim cărarea,

Iubirea de părinţi în lacrimi noi.

Bătem în noapte pe la poarta veche,

Şi vântul face gândurile reci,

Ce dor de om, de pace, de pereche,

Şi de un drum ce ţine până-n veci.

Nu am cuvânt să spun o vorbă bună,

Şi ca un mut mă simt o frunză grea,

În noaptea vieţii fără vis şi lună,

Cad pe pământ şi nu găsesc o stea.

Căci poarta casei a rămas închisă,

E dusă amintirea în dureri,

Avem iubirea tristă, înterzisă,
Şi pe deasupra rele şi tăceri.

Aş vrea să se întoarcă zilnic mama

Să spună cum stau îngerii la geam,

Şi prin nămeţi să râd când vine tata,

Cu daruri dulci primite de la neam.

Of ce posibil şi deşert tezaur,

Să nu ai tu un petic de mister,

Când munţi păcii s-au golit de aur,

Şi ne e dor de zâmbete şi cer. 

Şi pe pământ e rug şi arde timpul,

De prin icoane sfinţii ne iubesc,
Strămoşii ne restituie seninul,

Ca să salvăm frumosul omenesc.

P.S.: O rugăminte...
Dacă mai aveţi puţină vlagă, dacă nu vă e greu să spuneţi ceva, dacă v-am convins că dorul înseamnă veşnicie,
 vă rog frumos să îmi trimiteţi pe email posibile comentarii, aprecieri sau teme pentru alte poezii.