Domnul Noica
Şi iată domnul Noica ne vorbeşte,Să fie două'ş'cinci de ani de-atunci,Din Păltinişul care-nzăpezeşte,Drumarii care curăţă porunci.
Şi nu e decalog de mântuire,Ci doar soluţii de a fi mai plini,Atunci când vidul cultural e fireŞi devenim la minte prea subţiri.
Şi Noica ne arată sărăcia,Hambarul de idei golit subit,Doar un complex frivol ce dă mâniaFrustrărilor de minus infinit.
Habar n-avem de Kant şi Eliade,Pe Dostoievski nici nu l-am citit,De Platon nici în cot nu ne mai doare,Pe Augustin îl credem răzvrătit.
Talibanismul ne-a făcut ermetici,Înfumuraţi şi cinici credincioşi,De fapt suntem inculţi şi dieteticiLa tot ce e cultură şi frumos.
E veacul când se picură otravăÎntre calende de iubiri şi dor,Iar Noica peste veacuri mai întreabă:Ce vrei de fapt tu bietul meu popor?
La Păltiniş se stinse focul vorbeiŞi dialogul devenit-a scrum,E iarnă şi pe lacrimile oreiNe rătăcim cu spiritul pe drum.