MANIFEST PENTRU DEZROBIREA MEA
Imposibilă lume de lume,
Lanţuri grele mă ţin de mister,
Ce să am, ce să ţin lângă tine,
Când eu însumi sunt petic de cer.
Resemnat iscălesc testamentul,
Nu există nimic înapoi,
Îmi trăiesc cu nesaţiu momentul
Oboseala din hainele noi.
Prin livezi de ilogice vise,
Nu mai calc la cules de flori dulci,
Risipesc prin ruini interzise,
Un imperiu de rane şi fulgi.
Părăsit de boeme lactate,
Prin prăpăstii găsesc ce e viu,
Sanctuare şi lănci resemnate,
Şi un timp împăcat şi târziu.
Dumnezeu mă zideşte în ghimpe,
Cât trăiesc să plătesc cu suspin,
Glodul minţii întregi, suferinde,
Ce găseşte ascunsul divin.
Nu te vreau lume stearpă, postumă,
Circul tău este fals în decor,
Nu pricepi sunt pedeapsă şi humă,
Mă topesc între lacrimi şi mor.
Şi atât va rămâne o cruce,
Când un înger va spune ciudat:
El e dus în mister, la răscruce,
Nu mai plângeţi, de tot a plecat…
CITŢI MAI JOS POEMUL ÎNCHINAT MARELUI EMINESCU.
