La târgul crucilor
Şi crucile au devenit un munte,
Înlocuind toţi brazii fără soţi,
Au sânge şi tăcerile mai crunte,
Şi amnezii din ultimile morţi.
Un stol de îngeri le aduc ofrande,
Dar vai, sunt goale, fără de subiecţi,
Pe cruci nu mai există flori să rabde,
Şi nici tâlhari căiţi sau indecenţi.
Plecară răstigniţii către rude,
Lăsară loc pe lemne şi pe cer,
Cu trupurile serbede şi nude,
Sătui de suferinţe şi mister.
Pe calea întoarsă umbra nu îi doare,
Piroanele din palme şi le-au rupt,
Din fierul lor vor face lance mare,
Să îşi răzbune timpul cel pierdut.
De astăzi doar poftirile-i cunună,
Şi vor pleca cu duh la carnaval,
Din carnea lor în lume să rămână,
Prestigiul şi fiorul mineral.
Vor da de ştire că e bine-n ţară
Că nu mai sunt motive de jertfiri,
La ce folos de sânge şi ocară,
La ce folos să credem în iubiri.
Bureţii şi oţetul din dotare,
În târguri le vor vinde pe un leu,
Că şi aşa e sărăcie mare,
Că şi aşa e greu cu Dumnezeu.
Şi dacă criza vieţii e flămândă,
Depreciind consumul fără sens,
Ei îşi vor duce crucea să o vândă,
La bursa de plăcere şi consens.
În acest timp pe munte plânge luna,
Iisus Hristos priveşte-nmărmurit,
Cum lumea îi restituie cununa,
Spunându-I că de fapt nu l-a iubit!
