Arde viaţa

Munţii fac metanii, rănile se ard,

timpul se usucă, cânt din umilire,

norii lasă gânduri, visele se scad.

Unde eşti Tu, Doamne, să te port în fire?

Foame de iluzii, oamenii sunt stinşi,

nu mai au odăjdii şi nici dor de mâine,
stau să vină moartea, sunt pribegi,umili.

Nu-i lăsa Tu, Doamne, fără sfânta pâine.

Va fi frig la noapte, nu mai sunt cărbuni,

nu mai arde mila, nu mai arde veacul,

mint mesenii păcii, mint în rugăciuni...

Unde-ţi este Doamne inima şi leacul?

Forfotă geroasă, iarnă de absurd,

portu-i singuratec, gara e pustie,
nu mai sunt nici îngeri, timpul este crud...

Lasă-ţi Doamne oful, lacrimi să îmi fie.

Şi aşa în sânge, un pumnal stingher,

cruce lângă cruce, blândă răstignire,

Tu să-mi fii durerea, Tu să-mi dai un cer,

eu să-ţi fiu Iisuse, ultima iubire...