Dialoguri cu sufletul meu (VIII)

Despre lâncezirea sufletului

  Mă pregăteam să ies din casă, dar tocmai atunci a sunat telefonul. Dincolo, la celălalt capăt al firului, se afla primarul localităţii Rupea- Braşov, care a ţinut să-şi exprime încă o dată starea de entuziasm rezultată în urma concertului de sâmbătă al Cenaclului Lumină Lină. Ca nişte amici de o viaţă, deşi ne-am cunoscut doar atunci, am început să ne subliniem activităţile destul de epuizante, dar şi să ne plângem de faptul că timpul parcă trece prea repede. La un moment dat, eu însumi am ţinut să îi spun: "Domnule Primar, mă bucur că Dumnezeu ne dă totuşi mult de lucru, că nu stăm, pentru că altfel ar fi foarte grav!" Convorbirea s-a terminat aici, iar eu am căzut pe gânduri şi am purtat din nou un dialog cu sufletul meu:


- De ce zici că e bine să ai de lucru, într-o lume care duce totul spre simplificare, spre lentoare?



- Mi-e teamă de statul pe loc, de lipsa de activitate. Nu e creştinească şi e teritoriul cel mai bun de lucru al dracilor. Aceştia dau târcoale pe la chiliile călugărilor leneşi şi pe la casele oamenilor lipsiţi de acţiune.


- În ce fel fac aceasta?
-Simplu, prin sugestii, prin idei, printr-un mod special de a te face să postulezi o altă realitate decât cea existentă. Diavolii sunt promotorii timpului virtual, ai lumilor posibile, dar inexistente. Te fac să visezi cai verzi pe pereţi. De aici se nasc toate bolile psihice. Dintr-o incompatibilitate a năzuinţelor tale cu realitatea ce o trăieşti. Pe fondul orgoliului uman, pentru că omul nu ştie să accepte sau să cedeze în favoarea realităţii, se declanşează stări patologice de anxietate, de depresie şi de lipsă de viaţă. Cel ce nu activează concret pe domeniul realului este cu un picior în camera sinuciderii.


- De ce fac dracii aceasta?
- Ca să-ţi omoare timpul vieţii. Duşmanul lor e timpul tău. Tu mergi spre rai, ei mai au puţin şi vor fi legaţi definitiv de braţul dreptăţii divine. Se apropie clipa când şi ei vor fi judecaţi şi li se va interzice orice libertate.


- Dar nu e mai bine să fim contemplativi, să stăm într-o chilie şi să fugim de lume?
- Nu! Pentru că sunt convins că prima întrebare la JUDECATĂ va fi: Ce ai făcut cu talantul tău? Sau cu talanţii tăi. Nu vei fi întrebat dacă ai dat de mâncare la copii, dacă ai hrănit pe nu ştiu cine. Aceste întrebări vor exista şi ele, dar numai într-un plan minor. Pictorul, de exemplu, va fi întrebat câte tablouri a făcut într-o lună. Preotul va fi întrebat câţi oameni au cunoscut prin el iubirea lui Dumnezeu etc. Fiecare are un talant.


- Dar foarte mulţi nu şi-l descoperă.
- Da, este adevărat, pentru că foarte mulţi refuză sfătuirea. Talantul ţi-l descoperă doar cel din faţa ta, pe baza unor crâmpeie din faptele tale. Noi vrem să facem orice, dar numai talanţii nu vrem a ni-i descoperi. Şi, uite aşa, dăm timpul diavolului. E darul lui cel mai preţios.


- Şi un exemplu...
- Sfântul Antonie cel Mare, cât era el de sfânt a fost mustrat la un moment dat de Dumnezeu. Nu pentru că nu se ruga, nu pentru că nu avea copii, nu pentru că nu postea. Ştiţi de ce? Pentru că nu dădea de lucru mâinilor sale...