Duminică ciudată! Parcă prea plină de minciună. Şi dintr-o parte şi din alta. Amăgire şi ură. Ură peste poporul
român. Vise pentru un leu în plus. Acestea sunt alegerile care şi azi ne-au împărţit, ne-au diferenţiat, ne-au făcut
să credem în ipocriţi şi în legile lor. Din 1990, şi de fapt de multă vreme, ne
tot împărţim. Credem în oameni şi în legi efemere. Votăm cu cei ce ne promit un
os în plus, pentru ca de fapt ei să îşi apere vanităţile.
Biet popor fără lacrimi şi rugăciune! Biet popor fără sfinţi! Ce duminică sinistră!
Ce duminică ciudată? Ce popor credul eşti! Cum eroii tăi de astăzi devin adversarii tăi de mâine. Şi cât de mult te încrezi în ei şi nu în Dumnezeu! În aceste găşti politice care ne mint că e mai
bine cu unii sau cu alţii. Ce departe sunt sfinţii tăi! Şi ceru! Şi iubirea lui
Hristos! Noapte bună popor român!
Brâncoveanu la
plângerea neamului
Şi câtă laşitate
şi ce popor slugarnic,
Şi ce tupeu au
hoţii să ceară răsplătire,
Iar Brâncoveanu
plânge acest destin amarnic,
Într-o icoană
veche din sfânta mănăstire.
Şi Mateiaş
mezinul nu vrea să înţeleagă,
Că au ajuns românii
mai întinaţi în fire,
Cu lăcrimare
parcă spune: Cum e tată?
Ce s-a întâmplat
cu neamul ce i-am jurat iubire?
Atunci
Brâncoveanu mai tare se smereşte,
Copilului îi
spune: Ne-am resemnat în jale,
Iar ţara noastă
moare şi crunt se amăgeşte,
Că legile
de-afară ar pune-o pe o cale.
Să ne rugăm
copile, să ne rugăm cu toţii,
Să plângem din
icoane pe cei ce n-au iubire,
Şi rugăciunea
noastră, precum e datul sorţii,
La Dumnezeu să
fie mireasmă de împlinire.
Că ţara nu e ţară
de n-are rugăciune,
Că cei mai mari
de-acum degeaba mint poporul,
De nu există
plânsul vom dispărea din lume
Şi va rămâne
moartea şi va rămâne dorul.
Tu roagă-te mai
tare, cu fraţii tăi de jertfă,
Cu Preacurata
care şi ea cu drag se roagă,
Şi poate, cine
ştie, cum dragostea eternă,
De mâine, chiar
de mâine va reveni în ţară.
Atunci cei din
icoane şi cei din mănăstire,
Să punem
mulţumire că ne-am salvat de patimi,
Având mai mult de
grijă, să răspândim iubire
Şi să vestim că
cerul de fapt înseamnă lacrimi.
