Timp de aproape trei săptămâni nu am mai scris poezie. A fost un canon, a fost o neputinţă. Mi-era teamă să nu obosesc lumea cu gândurile mele. Poate prea multe, poate de neînţeles. Să nu forţez lacrima nimănui. Iată că în această seară am scris. Vă doresc gânduri bune!

Spre ţară

Spre ţară drumul era sfânt,

Cu dor de muntele luminii,

Cereşeam un cer, cerşeam pământ,

O mână ca să-mi smulgă spinii.

Spre ţară drumul era greu,

Dar îmi părea că e mai bine,

Să-i cer un loc lui Dumnezeu,

În dorul ce mi se cuvine.

Spre ţară am visat frumos,

Aceeaşi blândă pace lină,

Un dor tăcut, un dor duios,

O lacrimă care suspină.

Spre ţară îmi doream nespus,

Să îmi găsesc o altă fire,

În floarea cea crescut de sus.

Şi a robit a mea iubire.

Şi ţara m-a chemat uşor,

Nu mai vorbea, zâmbea în toate,

Pe braţul ei am plâns de dor

Şi luna strălucea în noapte.