Și nu pot să iubesc fără icoană,
Și nu pot ca să fiu un bun creștin,
Și sângele mă mistuie în rană,
Și numai lângă lacrimi eu sunt lin.
Și, da, Măicuța, mi-este tot ce este,
Și crinii lângă ea devin divni,
Și dorul ei îmi este o poveste,
Și ochii din icoane sunt senini.
Și cred în cer, în șansă de iubire,
Și cred în nuferi, în colinzi, în har,
Și cred că mila redevine fire,
Și cred că omul este dar din dar.
Și șterg de praf icoanele mirate,
Și tămâiez cu cântec pe cei sfinți,
Și ochii mei au vreri înlăcrimate,
Și când privesc devin cei mai fierbinți.
Și tot ce am e tot ce este bine,
Un crin din rai, mă cheamă cu suspine.