Logos de toamnă
Ref:
Lacrimi fără ceas, ce ne-au mai rămas,
Vara, ce poveste veche,
Ochii cei cuminți, ce caută sfinți,
Toamna, nu are pereche.
Logos de toamnă,
altă poveste,
Ce o să fie,
frunzele dor,
Parcă din ceruri
ne vine veste,
Picură lacrimi,
picură dor.
Logică toamnă, ca
o nălucă,
Se duse
vara, și mi-a rămas,
Un gând de milă,
un of de ducă,
Să-mi pun pe
munte silnicul pas.
Labilă toamnă,
izvor de gânduri,
Simt o chemare de a fi mai bun,
Ducă- se vechiul
în patru vânturi,
Ce-o să rămână,
nu o să spun.
Lucidă toamnă,
viața mi-e blândă,
Lângă fântână
așez un crin,
Și o icoană ce se
frământă,
Ochii Măicuței,
curați și lini.
(30 AUGUST)
Marie
Dacă Tu ai fi
suspinul,
Eu mi-aș face dor
Măicuță,
Și ți-aș pune-n
prag alinul,
Sus, la Tine-n cămăruță.
Dar cum Tu, ești
bucurie,
Zâmbet și fior de
pace,
Las nădejdile să
fie,
Și cuvânt, și
zbor ce tace.
Tu și eu, crinul
și lutul,
Iată se-ntâlnesc
în lacrimi,
Și așa îți pun
sărutul,
Pe Icoană, fără
patimi.
( 30 August)
Minune de toamnă
Mi-a căzut pleopa
pe lacrimi,
Și-am vrut să-mi
rămână visul,
Dar supus de dor
și datini,
Mi-a văzut lucind
abisul.
Mi-a căzut frunza
pe frunte,
Și-a rămas un
ceas umilă,
Parcă era gând și
punte,
Către cer și
către milă.
Mi-a rămas pasul
pe cale,
Nu a vrut nicicum
să plece,
Parcă s-ar fi dus
în jale,
Toamna, când
speranța trece.
Și atunci, minune
mare,
Vântul s-a lăsat
divin,
Și-am simțit ca o
mirare,
Cum am devenit un
crin.
(30 August)
