scrisul simplu al toamnei

   

Închinare Sfintei Paraschiva

Refren: 

       Şi dacă lacrime vor fi

      Atât cât viaţa ne mai poartă,

      Noi te rugăm din bucurii

      Să mijloceşti sfinţirea noastră.

Cuvioasă maică, suflet dăruit

Astăzi este ziua împăcării sfinte

Trupul tău de lacrimi, alb şi prigonit

Ne-a adus lumina blândelor cuvinte.

Cuvioasă soră de potir sublim

Nu se face seară câtă vreme-n lume

Arde în biserici dorul tău divin,

Iar poporul vrednic vine să se-adune.

Iaşul şi Moldova este chipul tău

Un altar de rugă, jertfă şi speranţă,

Mirul bucuriei ne-a ferit de rău

Şi din sfinte moaşte prindem cutezanţă.

Să ne fii de-a pururi mamă şi avânt

Împăcare lină, suflet şi simţire, 

Praznic de iertare, rai şi legământ
Paraschevo blândă, leac de dăruire.

MINUTUL MEU...

     Era timpul să revin. Diferite motive mi-au întârziat comunicarea cu dumneavoastră, deşi nu am avut intenţa de a mă sustrage de la un dialog frumos, entuziast şi civilizat. Poate doar că, uneori, aşteptările sunt destul de mari. Şi ale mele şi ale dumneavoastră, iar la acest capitol tind să mă simt destul de vulnerabil. Mi-am dorit construcţia acestui blog nu ca un forum electronic clasic (aş fi avut pentru un astfel de mod posibilităţi tehnice speciale), ci ca o tribună de luptă spirituală în care să vă simt entuziasmul. La acest capitol, există câteva persoane care îmi scriu mereu, care publică aici texte şi care se vede treaba că vor ceva mai mult decât o simplă editare de texte, poezii şi cronici ale cenaclului. Vor fior naţional şi adevărată viaţă creştinească. Și aceştia însă sunt destul de puţini. Infidelitatea celorlalţi cititori (care citesc, dar nu marşează la nobleţea luptelor acestui blog) mi-a mai redus implicaţia, dar sper că nu şi entuziasmul.

     Şi totuşi, pentru că nu sunt supărat ( vă rog să nu îmi cântaţi resemnarea, nu m-a răpus încă nimeni la capitolul entuziasm), pentru că sunt un fel de "nebun" al creaţiei şi al dialogului, mă aventurez din nou într-un spirit combativ şi deopotrivă creativ. Am resurse suficiente şi simt cum Maica Domnului îmi readuce starea de graţie şi de zbor . Mi-ar fi plăcut să aveţi aripile mele. Aţi fi văzut că înălţimile nu aduc nici trufie, nici cădere. Ele sunt doar condiţia umană a omului care încă nu a murit de tot... Asumaţi-vă această identitate până nu e prea târziu. Orologiul are minutare destul de scurte. Acum însă e minutul meu!

Vă invit la lectură!

Vremuri bune şi mai multă credinţă!

Iar la ochii 

cerului

Ochii tăi nu au nins niciodată,

Ei mereu au luceferi şi soare,

Sunt o sfântă şi blândă erată,

Dintr-o carte de pace ce doare.

Şi icoana îi poartă spre moarte,

Ca să strige de fapt învierea,

Ochii tăi sunt lumină în noapte,

Ochii tăi reprezintă tăcerea.

Ochii tăi nu îi las să se culce,

Priveghez lângă ei ca un munte,

Şi mă simt un izvor ce se duce,

Către cer pe o tragică punte.

Ochii tăi au un dor şi o slavă,

Prin grădini de eden lasă urme,

Sunt răniţi de o dulce otravă,

Iar Păstorul îi leagă de turme.

Ochii tăi sunt de fapt catedrale,

Şi aduc între noi liturghie,

Se ascund în poveşti minerale,

Ca în lume mai bine să fie.

Ochii tăi mi se par cei mai simpli,

Ei aduc începutul de mâine,

Şi în ei lăcrimează părinţii,

Când Hristos ne oferă o pâine.

La cernerea mea

Mai am o rugăciune, ca o lumină rară,

Şi o icoană blândă, ce-mi linişteşte viaţa,

O ţin numai în suflet, nu o revărs afară,

Ea este foc de lacrimi, ce-mi zvântă dimineaţa.

Sunt fiul ce zâmbeşte, pe pieptul de Fecioară,

Şi braţul ei înseamnă tot ce-a fost bun cu mine,

Vorbesc numai în şoapte, vorbesc ca-ntâia oară,

Simţind că din lumină Împărăţia vine.

Gătit în strai de nuntă, cu candela aprinsă,

Mă cercetează sfinţii şi-mi spun să nu am teamă,

Căci starea mea cea veche de mult a fost învinsă,

Şi astăzi am odăjdii cu cei fără de seamăn.

Şi-aşa trăiesc iubirea, şi-aşa mă prinde moartea,

De parcă râuri calde aduc în curgeri raiul,

Şi Dumnezeu îşi lasă cu bucurie partea,

Copilărind cu dorul şi dăruindu-mi naiul.

Şi astfel cânt de viaţă, de pace şi de bine,

Măicuţa mă ascultă, stingheră şi umilă,

Ce taină, ce minune, căci am uitat de sine,

Cuvintele nasc îngeri şi eu semnez pe filă.

Hrisov către înger

Pleacă, pleacă, este mâine,

Nu mai am această zi,

Cum să-mpart această pâine,

Poate totuşi e târziu.

Dar să nu îi stingi lumina,

Vreau să văd prin umbra ta,

Aripile, pacea, vina,

Dreptul sfânt de a cânta.

Nu te mai uita în urmă

Ce a fost cândva stingher,

Când ştiam că se consumă,

Viaţa într-un vis de cer.

Poate-aşa este mai bine,

Să tăcem, să ne dorim,
Şi când dimineaţa vine,

În zăpezi să ne zidim.

Şi te rog aşa, ca înger,

Să îi spui lui Dumnezeu,

Că sunt doar un om ce sânger,

Că sunt doar un om ce sper.