RĂSPUNS LUI DUMNEZEU!Astăzi îi trimit lui Dumnezeu un răspuns. S-au o rugăciune de mulţumire întreită în patru poezii de iubire. Iubire pentru tot ceea ce îmi oferă zilnic. Iubire pentru că există. Iubire pentru că El însuşi este o floare, o lumină, o speranţă şi o neîncetată sursă de inspiraţie. Citiţi aceste poezii. Atât şi nimic mai mult! Autorul aşteaptă păreri?!...
Vorbind cu cerul cristalin
Pune-mi linişte pe lacrimi,
Fă din părul meu sălaş,
Scoate-mă din aspre patimi,
Şi din tot ce mi-a rămas.
Hai să întregim izvorul,
Cu al nostru vis frumos,
Tu să-mi dai mereu fiorul,
Eu să fiu un dor milos.
Lasă-mi nostalgii în braţe,
Clipele de rugăciuni,
Când fiinţa însăşi tace,
Şi dospeşte cu minuni.
Şi în ceasul de iubire,
Să respunem bland şi mult,
Vorbele de dăruire,
Cum gândeam şi noi demult.
Vino Doamne, lasă-ţi greul,
Cerul tău, sublim şi sfânt,
Vreau să-ţi fiu eu însumi cerul,
Deci, coboară pe pământ!
Perna lui Dumnezeu
Şi dacă la Sibiu
Un colţ de stele luminează sfânt,
Iar îngerii cu trâmbiţe tenace,
Vestesc venirea verii pe pământ.
Pe o căpiţă se aşează cerul,
O floare se preface în descânt,
Iar noi simţim că dulce e misterul,
Un suflet, o ghirlandă, un frământ.
Îmi pare-acum amiaza mai eternă,
Aşa a fost, aşa va fi mereu,
Şi dealul a ajuns un fel de pernă,
Pe care aţipeşte Dumnezeu.
O mână se coboară către floare,
Dar nu o rupe, căci e taină grea,
Aici lângă sublim nimic nu moare,
Şi nici din ceruri, nu va cade-o stea.
Lăsa-ţi-vă voi înşivă pe pernă,
E loc de toţi, e loc să ne iubim,
Apoi plecaţi în pacea cea fraternă,
Într-un hotar de lacrimi şi divin.
Să vezi ce clopot am să fac!
Să vezi ce clopot am să fac,
Un aliaj de bronz şi soare,
Iar înăuntru ca un far,
Am să agăţ o sfântă floare.
Şi voi suna peste dispreţ,
S-anunţ vecernii de-mpăcare,
Schilozii, muţii fără preţ,
Îi voi chema din fiecare.
Şi le voi da cuvânt milos,
O limbă clocotind de pace,
Să bată clopotul frumos,
Până ce clevetirea tace.
Să vezi ce bine îmi va fi,
Când voi mişca din frânghii drepte,
Şi-apoi în suflet voi simţi,
Că poate moartea să m-aştepte!
Trâmbiţa dorului
M-aş fi simţit eu însumi floare,Într-un cireş din vremea veche,
Şi-atunci aş fi simţit cum doare,
Să nu ai în florar pereche.
M-aş fi simţit o biată lună,
Plângând duios nemărginirea,
Şi-atunci aş fi văzut ce bună,
Şi ce aproape e iubirea.
M-aş fi simţit un înger vrednic,
Să duc dinspre tării suspinul,
Şi-atunci ca un zălog edenic,
Mi-aş fi lăsat pe inimi linul.
Dar iată am ajuns o floare,
Un înger sau o tristă lună,
Şi dorul meu de ceruri doare,
Şi cornul de iubire sună!
