JOI 19 IUNIE 2014

PRESIMȚĂMINTE

Stuparul vrea puțină miere,

Mioarele un snop de iarbă,

Sihaștrii vor numai tăcere,

Să moară dincolo de zarvă.

La stâne brânza e puțină,

În pomi doar frunze fără rod,

Un suflet plânge fără vină,

Și nu-și dezleagă propriul nod.

Icoanele au praf pe rame,

La porți în sate e pustiu,

Și pruncii nu mai sug la mame,

Și e târziu, e prea târziu.

Și vara care stă plăpândă,

Și ochii care nu mai văd,

De doruri lumea e flămândă,

Și vai, mi-e teamă de prăpăd.

renasc poeziile

Rai

Aripă de gingășie, fir de iarbă plin de milă,

Pe obrazul Născătoarei, un copil și-a pus sărutul,

Iar din cartea de iubire , Dumnezeu a întors o filă,

Și-a iertat cu bucurie, pentru orice om, trecutul.

Bate clopotul nădejdii, toaca plânge fericită,

Pe  Icoana Născătoarei lacrimi curg fără de nume,

Mulțumescu-ți iarăși Doamne, pentru dragostea trăită,

Nu pentru un dor anume, ci pentru întreaga lume.

Frații s-au găsit pe cale, despărțiri nu mai există,

Din Icoana Născătoarei, vine duh de rugăciune,

Omule ce ai credință, către rai mai mult insistă,

Maicii Domnului vorbește-i  tot ce se mai poate spune.

Lasă-ți of-ul la o parte, Dumnezeu așa voiește,

La icoana Născătoarei să primești cu umilință,

Cea mai blândă, cea mai caldă și desăvârșită veste,

Cum în ceruri va ajunge și a ta sfântă căință.

În Ardeal

Stau berze pe case și flăcări pe milă,

Un duh de iubire se –așează pe deal,

Ciobanii pun cheagul de seu în prăsilă,

Ce simplu e totul aici în Ardeal.

Și cei care vin să se așeze la masă,

Primesc ospeție și fân pentru cal,

Le dăm și iubire, le dăm și o casă,

Așa-i obiceiul pe-aici prin Ardeal.

Mândria ni-i multă, de fapt omenia,

Ne este și lege și val peste val,

Noi nu vom cunoaște în veacuri trufia,

Și așa ne e felul pe-aici prin Ardeal.

Vin frații să ceară, mai vin și dușmanii,

Le dăm câte-o pâine, le dăm câte-un mal,

Și numai durerea ne numără anii,

Pe crucile calde din sfântul Ardeal.

POEM DE LUNI...

DAR

M-aș avânta pe șeaua unui cal,

Mi-aș face fluier și chimir din stele,

M-aș întreba cu dor și ideal,

De ce sunt albe lacrimile mele?

M-aș mângâia cu floarea pe obraz,

M-aș face în Ardeal cioban la strungă,

Mi-aș  pune luna blândă în pervaz,

Și aș lăsă sfiala s-o pătrundă.

M-aș face mir să cad peste cei lini,

M-aș da pădurii să îmi fie soră,

Mi-aș face ochii harnici și senini,

Să vă privesc, așa cum se adoră.

M-aș întreba de ce nu sunteți buni,

M-aș face  chiar răspuns la întrebare,

Și în priviri cu doruri de cununi,

V-aș da un cristalin la fiecare.

POEZII CALDE DE ARDEAL...

Poemele mele au vremea și lacrima lor. Uneori se scriu, alteori se cântă, iar de cele mai multe ori se așteaptă. În duhul Ardealului, pe o colină blândă, mila și pacea au făcut ospăț de bucurie. Îngerii au zâmbit, stelele s-au smerit, iar dorurile au prins a visare de rai... 

ANAFURĂ

Bătrânii țin ajun în Postul Mare,

Cei tineri au plecat să-și vândă anii,

Pe dealuri mai culegem câte-o floare,

În  tihna sfintei noastre Transilvanii.

Prescuri se coc în vetrele de soare,

Ce vor hrănii drumeții și sărmanii,

Un dor de cer pe inimă mai doare,

Și plânsul sfintei noastre Transilvanii.

Stau mieii fără nicio remușcare,

Vor priveghea în moarte cu ciobanii,

Un clopot cheamă viețile amare,

Pe duhul sfintei noastre Transivanii.

Măicuță Sfântă vine din mirare,

Și ochii noștri o să-i facă danii,

Iubirea stă pe Cruce cu răbdare,

Cu mila sfintei noastre Transilvanii.

2013:MAICA DOMNULUI, IUBIREA MEA, LA BINE ȘI LA GREU!

REGINA MEA 

Regina ascultă mereu,

Tot dorul din om ce se-nalță,

Măicuță de Bun Dumnezeu,

Curată și cea mai frumoasă.

Regina nu fuge la greu,

În vremea cea prea furtunoasă,

Măicuță de Bun Dumnezeu,

Tăcută și cea mai frumoasă.

Regina din om face zeu,

Iubirea i-o strânge miloasă,

Măicuță de Bun Dumnezeu,

Smerită și cea mai frumoasă.

 

Regina e sufletul meu,

O mare de lacrimi duioasă,

Măicuță de Bun Dumnezeu,

Divină și cea mai frumoasă.

Regină, regină de har,

În inimi aduci strălucire,

Primește-acest gând ca un dar:

Măicuță ești numai iubire!
 

    

 

 

  

 

 

 

POEM DE JOI

PÂINEA DE CRĂCIUN

Pâine albă de lumină,

Mila Domnului Hristos,

Te-a făcut din bob divină,

Te-a făcut cu chip frumos.

Blândă, gata de jertfire,

Tu la ceas de sărbători,

Readuci în noi iubire,

Și sădești în inimi flori.

Omul care te va frânge,

Binecuvântat va fi,

De nimic nu se va plânge,

Cele veșnice va ști.

Ai dospit din dăruire,

Maica Domnului te-a pus,

Într-o vatră de smerire,

Și-ai primit un dar de sus.

Ca să fi la fiecare,

Împăcare, semn duios,

Că în nopatea cea mai mare,

S-a năsut Iisus Hristos.

POEM DE MIERCURI

PAȘI ÎN ARDEAL

REFREN: 

Fie bine sau greu,

În zăpezi, pe un deal,

Pașii lui Dumnezeu,

Se arată în Ardeal

Oase fără chipuri, oi fără păstor,

Clopote tăcute, ninse pe un deal,

Dintr-un fluier cântă, doinele de dor,

Și e iarnă blândă astăzi în Ardeal.

Lupii trag la sănii, pustnicii la greu ,

Pe o căpâlnă veche s-a pierdut un cal,

Urme în zăpadă duc spre Dumnezeu,

Și e iarnă blândă astăzi în Ardeal.

Cozonaci cu nucă, în cuptor de-a sila,

Și izvorul care a înghețat la mal,

Vin colindătorii să ne-a ducă mila,

Și e iarnă blândă astăzi în Ardeal.

Lasă să trosnească lemnul și ninsoarea,

Dorul le sporește ca un val pe val,

Pe tărâmul unde, vine Născătoarea,

Într-o iarnă blândă, astăzi în Ardeal. 

POEMELE DE MARȚI...

OF, ÎN LIMBA  ROMÂNĂ

REFREN: 

Dulce, dulce și de preț,

Biata mea limbă română,

Ai ajuns în greu dispreț,

Nu mai ești la noi stăpână.

Se îneacă limba românească

În Prut, cu amintiri de jale,

Ea ce a fost mucenicească

Încă din zorii vieții sale.

Și Bucureștiul o scufundă

În Dâmbovița ca în mlaștini,

Străine vorbe ne inundă,

Iluzii, amăgiri și patimi.

Auzi, limbă moldovenească?!

Ce holeră, “ok” și „happy”...

Și vai de vatra strămoșească,

E plină de guzgani și jnepii.

La gură am făcut pareză,

Vedetele par chinuite,

Cântând cu sete în engleză,

La zisă:VOCEA ROMÂNIEI,

Ne storc de gaze, aur, pâine,

Se fură râul, ramul, dealul,

Și nu ne vom mira de mâine,

Ne vor fura zâmbind Ardealul.

Cu cine să oprești ocara,

Cu fani de MTV și strar-uri?!

Care nicicând nu cântă țara,

                                                        Ci doar tejgheaua de la baruri...

SORĂ DURERE 

 

Nu te-am rănit soră durere,

Nu te-am jignit cu vorbe grele,

Tu te-ai ținut ca o năpastă,

De toate dorurile mele.

Nu am cu tine, deci, nimic,

Când mă lovești, mă și ridic,

Tu și lui Christ i-ai pus cunună,

Cu vrajba ta așa nebună.

De ce mă cauți zi de zi,

Eu nu gândesc ce poți a ști,

Poate că vrei mai mult din mine,

Să-mi iei și partea de simțire.

Dar hai să ne împăcăm odată,

Să facem inima curată,

Să nu mai doară dorul meu,

Să nu lovești pe Dumnezeu.

POEMELE DE LUNI....

DE CRĂCIUN
 

De Crăciun o să mergem pe deal,

Într-o noaptea cu stele și îngeri,

De Crăciun vom cânta de Ardeal,

Ca de raiul și valea de plângeri.

De Crăciun o să spunem colinzi,

Vom zâmbi să ne fie de pace,

De Crăciun o să ningă pe grinzi,

O ninsoare sfioasă, ce tace.

De Crăciun vreau să fim cum am fost,

Dezghețând și oceanul și malul,

De Crăciun vreau la lacrimi un rost,

Și să plângem cu sete Ardealul.

 

De Crăciun eu ceva o să cer,

Să ne lase cei mari, o speranță,

Și din Roșii Montane, să sper,

Că românii mai au cutezanță.

De Crăciun va fi totuși mai greu,

Pregătind pentru inimi pocalul,

Și la geam  va bătea Dumnezeu,

Să ne lase în grijă Ardealul.

 

FELINARUL

Refren:

Taciturn, sfios, umil,

Când cu picuri, când cu nea,

Te-am găsit fiind copil,

Prieten bun la vreme grea.

Dacă timpul ar vorbi,

Ca un dar născut din dar,

Voi, povestea mea ați ști,

Un copil și-un felinar.

Și pe strada mea, în jos,

Diamant curat și rar,

Am găsit plângând frumos,

De copil, un felinar.

Iar în ierni de viscol blând,

Lângă el visam amar,

Că e bine pe pământ,

Cât mai arde-un felinar.

Ochișorii-i deschideam,

Să cuprind în ei cu har,

 Luminițele ca-n basm,

Din divinul felinar.

Singur ca un dor de cer,

Aruncam precum un zar,

Către el un gând-mister,

Și cântam la felinar.

Trecătorii cu fior,

Nu știau ce fac bizar,

Cum vorbesc așa ușor,

Un copil și-un felinar.

Și de-atunci când mi-este greu,

Tot pe acest smerit hotar,

Se arată Dumnezeu,

Lângă sfântul felinar.

PĂRINTELE CĂTĂLIN: IERTAȚI, DAR NU MĂ MAI POT OPRI!

   De multe ori mi s-a sugerat să nu mai scriu poezie. Că e prea mult. Că e târziu timpul pentru poezii... Că toate cărțile publicate  de mine, e adevărat că în ediții limitate ca tiraj, nu sunt citite, ci cumpărate doar din respect pentru autor...
   Mi-a fost teamă de penibil și înainte de a scrie primele două poezii: Extaz și Ce dor mi-e de ceruri... Și apoi evident...
   La început a fost surpriza... Și curajul meu de a le citi prin biserici... Pe la cenaclri... Apoi, am constatat că scriu prea mult și nu e bine... Dar nu mă puteam opri. Și, până la urmă am ajuns să mă tem de poeziile mele...
   Nu le mai publicați- mi-a spus cineva... O să creadă fiecare om că le-ați scris doar pentru el. O să vă judece lumea sau o să vă iubească prea mult?!?...-mi-a spus altcineva... 
   Și ca o concluzie: Părinte Cătălin, vă prețuiesc, scrie-ți orice, dar poezii nu, pentru că nu se mai caută...
   Și uite așa am fost la un pas de smintire... Să scriu, să nu mai scriu? Să tac? 
   Mi-era teamă că, într-adevăr poeziile mele nu mai au rost...
   Pe unele le-am aruncat la gunoi. Pe cele mai importante... Pe altele le-am șters... Pe altele le-am uitat...
    Iar, cărțile mele au rămas în ediție limitată... Nicio editură nu le-a descoperit... și asta mi-a rănit puțin orgoliul. Dar, mi-am dat seama că totul se întâmplă din voia lui Dumnezeu. Și că, toți aceia care m-au încurajat, dacă ar fi vut cu ce, poate că mi-ar fi plătit o editare mai profundă. Dar, nu au putut nici măcar ei...
    Pe emailul dumitreancatalin@yahoo.com mai soseau gânduri de la cititori. Le-am prețuit pe toate... Dar, ceea ce e mai grav, și vă rog să vă rugați pentru mine, e faptul că nu pot opri din piept acest dor d epoezie, de cer și de a-mi mărturisi public creațiile... Poate că nu mă înțelegeți...pur și simplu nu mă mai pot opri. Și vă rog să nu mă judecați...
Tocmai am  scris cun poem... Acum 15 minunte... 

LACRIMA MEREU ÎNVINGE

Cad zăpezi pe întuneric,

Feinarul se va stinge,

Pare un destin homeric,

Lacrima mereu învinge.

Arde un buștean în silă,

Peste amintiri va ninge,

Doamne, ție nu ți-e milă,

Lacrima mereu învinge.

Se ascund colinzi în casă,

Palma mea le va atinge,

Un potir va sta pe masă,

Lacrima mereu învinge.

Uite dorul nu e dorul,

Către cer un vis mă împinge,

Plâng, și rană mi-e fiorul,

Lacrima mereu învinge.