POEM SCRIS ASTĂZI ÎN AJUNUL SFINTEI ADORMIRI....

MĂRTURISIRE

"Mărturisire" sau "mărturie" e titlul acestei mici poezii. Poezie de iubire. Nici nu știu dacă va însemna ceva pentru cineva, dacă acest blog mai e citit( nu mai privesc de mult spre statisticile din server)... Nu mai vreau să obosesc lumea cu întrebări inutile sau să îmi trec emailul cu litere d-o șchioapă, ca să aștept vreun semn de la cititori... Încerc să-i redau poeziei mele smerenia și blândețea... Încerc să mărturisesc apartenența la fiorul Maicii Domnului și să-i fiu dânsei recunoscător. Atât... În rest, totul e lumină și nădejde... Câtă vreme o avem pe dânsa, avem totul... Ce minunat! (Părintele Cătălin 14 august 2104)

Nădejdea îmi renaște și sufletul suspină,

Cu dulce împăcare și fără întrebare,

Și, știu că din iubire mi s-a iertat o vină,

E darul bucuriei, e Sfânta Născătoare!

Sunt orele de veghe, de lăcrimare lină,

Din ce a fost odată nimic nu mă mai doare,

Mi-e gândul și dorința o rază de lumină,

E darul bucuriei, e Sfânta Născătoare.

Când s-a mutat la Ceruri, cu pacea ei senină,

Atunci și noaptea veche s-a prefăcut în soare,

De-atuncea fericirea e caldă și divină,

E darul bucuriei, e Sfânta Născătoare.

E BINE CÂND E BINE... ORICE ZI E O ȘANSĂ DE SPLENDOARE...

Zilele sunt mai ușoare ca nopțile... Mâine,în biserici vom asculta Evanghelia potolirii furtunilor... Și uneori noaptea nu e decât e furtună, dar vorba aceea, e rău cu rău, dar e mai rău fără rău, pentru că încercările, nu-i așa, ne fac mai tari, mai răbdători, mai senini... Iar Hristos vine să potolească orice frutună, orice deznădejde și să ne reverese iubire...

Este 23 și 15  minute... Am scris un poem... Dacă cineva îl citește să se bucure... 

ZORI DE LUMINĂ 

Onoare, ce cuvânt frumos,

Un sol venit din dăruire,

Un zâmbet pe obraz duios,

Și poate chiar o răstignire.

Lumină, ce destin de har,

Să-ți fie leacul pentru fire,

Și darul tău să cheme dar,

Și poate chiar o dăinuire.

Răbdare, ca un gând de fier,

Așa cum Christ ne-a dat iubire,

Eu altceva nu pot să cer,

Decât un petic de simțire.

Să ierți, să treci de tot ce-i greu,

Iar florile să-ți dea smerire,

Și așa voit-a Dumnezeu,

Să ai un rai de fericire.

Și mâine, totul va fi plin,

Păzește-ți sfânta amintire,

Tu nu uita ce-a fost divin,

Splendoarea ce ți-a dat trăire.

Poeme pentru români...

Ultimul ecou

 

Refren:

Ultima strigare, ultimul ecou,

Cum ne zise Iancu, cu al țării grai,

Pentru România să devii erou,

Către demnitate, scoală-te,”No hai!”

Cioburi de gândire, și oglinda spartă,

Chipuri fără margini, ochi amestecați,

Nu mai au românii niciun dor pe hartă,

Și prin lumea largă stau împrăștiați.

S-a mâhnit și Iancu, parcă n-are noimă,

Stă in manuale lângă trădători,

Să-și găsească locul, și să cânte o doină,

Biată Românie, ai ajuns să mori.

Ținem de partide, ținem de minciună,

Vai, patriotismul este tras pe roți,

Punem peste cruce ultima cunună,

Când Avram Iancu-i spânzurat de hoți.

Sfântă lașitate, orbi prin calendare,

Ne foim ca melcii și plătim mereu,

Văd că lașitatea e în fiecare,

Mi-este dor de Horea ca de Dumnezeu.

Bate toaca frate, clopotul părinte,

Căci prin jertfă trece drumul către rai,

Nu mai vreau iluzii, nu mai vreau cuvinte,

Cum zicea eroul: După mine, hai!

CANDELA IERTĂRII
(PENTRU SFÂNTUL iOAN IACOB)

Arde candela iertării,

Pune-ți inima pe jar,

Și din vămile chemării,

Scoate-ți  gândul cel amar.

Ce aproape e pustiul,

Grota Sfântului Ioan,

Ce devreme e târziul,

Cum se aprinde an pe an.

Rugăciunea pare milă,

Din tămîie curge dor,

Gândul a fugit din silă,

Piatra s-a înălțat în zbor.

Și un înger stă în lacrimi,

Pe Ceaslovul  hărnicit,

Ce departe stăm de patimi,

Când e darul dăruit.

Florile răresc pustia,

Iată vin izvoare moi,

Pacea lui e mărturia,

Că iubirea e în noi.

Și acest cuprins se duce,

Din Gologota către cer,

Doamne, ce frumoasă cruce,

Doamne, ce sublim mister!